Monday, 8 November 2010

Omilia Părintelui Rafail in romana – 31 Octombrie 2010, Mănăstirea Sfântului Ioán Botezătorul din Essex

Omilia Părintelui Rafail

– 31 Octombrie 2010, Mănăstirea Sfântului Ioán Botezătorul din Essex

Când am revenit acì întâia dată, am băgat de seamă că sântem mulţi cei ce ne adunăm acì, dar niciodată nu putem şti care va fi ultima oară când vom fi laolaltă. Sântem împreună, şi regăsesc acì toţi fraţii şi toate surorile mele, dar cu toţii au sporit în vârstă şi au îmbătrânit, mulţi au plecat dintre noi (chiar şi de data trecută), s’au dus stareţii – de nouă ani s’a dus Părintele Irineu, şi acum s’a dus şi Părintele Simeon.

Unde s’au dus? Încă nu ştim, nici nu înţelegem, dar şi noi ne vom duce – şi, îngăduiţi-mi să vă zic, asta e singura taină din viaţa noastră. Unde ne ducem? Vedem moartea ca pe sfârşitul vieţii noastre, şi asta pentru că e şi ceva adevăr acì, dar şi din pricina necredinţei noastre… nu sântem credincioşi. Ca un prunc în pântecele mamei… stă acolo până se maturizează, până devine un adult. Şi când părăseşte pântecele maicii sale, dacă te gândeşti, moare. Un copil se naşte, părăseşte pântecele mamei… la fel va fi şi cu noi la sfârşitul vieţii. Murim când părăsim pântecele mamei noastre… vrea cineva să se întoarcă în pântecele ei? Duceam acolo o viaţă tihnită, nu plăteam taxe şi impozite, dar nu vrem să ne întoarcem – şi cred că nimeni dintre cei ce s’au dus n’ar dori să se întoarcă în viaţa asta. Mulţi poeţi au rostit notoriu: nimenea nu mai vine îndărăt la viaţă. Am începe iarăşi viaţa asta, cu toate necazurile ei? Zice un psalm că Dumnezeu ne-a făcut fără rost – dar Prorocul vorbeşte de noi, cei necredincioşi, cred… Oare socotim că Dumnezeu e aşa neghiob?... Ar face El atâţia oameni diferiţi… ar avea El nevoie de noi doar ca să aprindă focul iadului, fiindcă n’are chibrituri? Nu… Dumnezeu dragoste este, şi dragostea este epitoma tuturor virtuţilor… Smerenia este cea dintâi virtute… dragostea fără smerenie nu este dragoste.

Însă înţelepciunea şi cunoaşterea şi puterea… dragostea le cuprinde pe toate… toate cele pe care le numeşte Dumnezeu dragoste… pentru că noi avem o altă înţelegere. Înţelegem dragostea, dar nu aşa cum o face Dumnezeu. Şi rostul vieţii noastre este să intrăm în mintea lui Dumnezeu… să înţelegem ce a făcut Dumnezeu, cum e mintea Sa… şi atunci vom vedea o mare minune. În cursul istoriei, se nasc generaţii, strămoşi, părinţi, fii, proroci, mucenici, toţi aceştia, şi oameni care ne sânt apropiaţi. Şi, cu fiecare generaţie, Dumnezeu ne seceră. Toată viaţa mea… de pildă, eram tânăr… şi apoi, dintr’odată, nu ştiu ce s’a petrecut, am ajuns la sfârşitul generaţiei mele – cine va fi următorul? Este secerişul lui Dumnezeu… când ajungem la sfârşitul vieţii, El ne ia. Făptura omenească se naşte în istorie, petrece timp în viaţa asta, apoi Dumnezeu ne ia şi Se gândeşte la un singur lucru… cum să ne aducă în viaţa Sa, iar singurul lucru de preţ în viaţa asta e să înţelegi mintea lui Dumnezeu, planul Său. Ce e viaţa? Şi viaţa asta nu-i acum. Încă n’avem viaţă adevărată. E un început… unde ne facem alegerile… Şi, după căderea omului, scopul vieţii nu e să cunoşti şarpele lui Adam, ci să deosebeşti între bine şi rău, şi să cunoşti binele de rău… să alegi binele. Fiindcă răul nu are însemnătate, nu e o opţiune; ce e răul? Răul nu există… pentru că singurul lucru care există este acela făcut de Dumnezeu… Dumnezeu n’a făcut răul… Atunci, ce-i răul? Căci el există, fără tăgadă – este o scâlciere a binelui făcut de Dumnezeu. Răul este o minciună şi, în această minciună, dacă oamenii trăiesc în această minciună, trăiesc în ceva ce nu există – şi când trec la viaţa vécĭnică? Vor rămâne în această minciună? Credem că vom fi aşa cum zice apocalipsa de diavol, de fiară, „că era şi nu este, măcar că este” (Apoc. 17:8)? Ce-i asta? Asta-i minciuna. O să v’o zic altfel. Este… viaţa este ca verbul „a fi”, încă n’am ajuns cu adevărat întru „a fi”, noi „existăm”; ce înseamnă a exista? Viaţa noastră e un început… sântem într’o începătură… din punctul acesta de vedere, Dumnezeu nu există, aşa cum zic atheii – Dumnezeu este existenţă (fiinţare).

Dumnezeu este o călătorie călăuzită. Dumnezeu n’are trebuinţă de o călătorie călăuzită. Dumnezeu este dintru început, El este începutul, n’are trebuinţă de un început. Dumnezeu este existenţă, El e calea ce duce la fiinţare, la intrarea în Adevăr. Poruncile lui Iisus, dar şi poruncile Vechiului Legământ nu sânt ceva etic, ci reguli ontologice. Sânt cuvinte ce descoperă făpturilor omeneşti Adevărul. Dacă înţelegem poruncile nu doar ca pe ceva etic, ci ca pe o cale de viaţă, pentru a intra în Adevărul vieţii şi în ceea ce duce la această adevărată fiinţare… Mai ales în Evanghelia după Ioánn, Iisus zice de mai multe ori că Cuvântul Tatălui este viaţa vécĭnică. Cuvântul lui Dumnezeu este Însuşi Hristos… Cuvântul lui Dumnezeu este ipostatic, este o persoană… vom înţelege asta cândva, nu acum… Şi este ceva deosebit să o înţelegem înainte de-a muri… să ne adâncim în înţelesul vieţii înainte de a muri. Voi vorbi mai târziu despre asta.

Εἶναι (a fi): Ce înseamnă că Dumnezeu „este”, că El nu există, ci este? E ceva mai presus de existenţă. Întâia dată când Dumnezeu şi-a dat un nume pentru oameni a fost cu Moisì. Înainte de Moisì, puţinii care-L cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu erau fiii lui Avraám. Iudeii Îl cunoşteau ca Dumnezeu, părintele nostru, însă şi cei de alte credinţe Îl ştiau ca părinte al lor. Dar Moisì Prorocul a vrut să ştie Cine este acest Dumnezeu, şi i-a zis: „Când mă vei trimite să-i scot din Egipt, cine să le spun că i-a izbăvit? Care e numele Tău?” Ce înseamnă un nume? Un nume e mai mult decât felul în care-l chemi pe cineva… este înţelesul cuiva… Dumnezeu a schimbat soarta lui Avraám, şi i-a schimbat şi numele; aşa că numele lui Dumnezeu este o descoperire a ce este Dumnezeu. Când dăm, aşadar, nume copiilor, trebuie s’o facem cu seriozitate, pentru că numele reprezintă înţelesul acelei persoane, nu doar un mod de adresare. Şi Dumnezeu i-a zis lui Moisì: „Să le spui: «Cel ce este» m’a trimis”. A spus doar: „Eu sânt «Cel ce este»”.

După mii de ani, Sfântul Evanghelist Ioánn a scris ceva în plus, ca să-l adauge descoperirii lui Dumnezeu: Dumnezeu Dragoste este. Şi dragostea asta e ceva din numele lui Dumnezeu. Ce înseamnă viaţa? Ce înseamnă dragostea? Fără dragoste, sântem indivizi. Ce sânt indivizii? Individualismul omenirii. Dar ca să devenim persoane, ipostasuri… adică un individ ce poate trăi vécĭnic… trebuie să dobândim dragoste; aşadar, ţelul vieţii noastre este să dobândim dragostea, dragostea care-i începutul adevăratei şi vécĭnicei vieţi. Dragostea adevărată este condiţia enipostazierii – condiţia pentru a nu cunoaşte moartea – şi dragostea cuprinde toate virtuţile; dacă câştigăm încet o virtute… smerenia, ascultarea, toate virtuţile… trebuie să înţelegem că toate ne duc la dragoste. Dragostea este capătul. Atuncea putem muri fără să murim. Părintele Serafim[1] l-a dus pe Stareţ până la capătul vieţii sale. [Părintele Sofronie] nu mai putea merge, era distrus trupeşte, dar duhovniceşte era plin de viaţă. În acele zile, când îşi începea fiecare omilie cu „Nu ştiu cum de mai sânt încă în viaţă… Mulţămesc lui Dumnezeu că mă mai lasă să trăiesc”, ne vorbea despre moarte în fiecare noapte, spunea că omul nu poate muri. Aşteptăm, aşa cum zicem în Crez, „viaţa veacului ce va să fie”. Ce e credinţa în viaţa vécĭnică? Credinţa este dragoste, este o condiţie a enipostazierii, când putem vedea dincolo de moarte. Credinţa vede dincolo de moarte. Mulţi socotesc că e o închipuire, dar noi credem în nevăzut, şi celor ce cred li se pot întâmpla minuni. Dumnezeu poate răspunde credinţei. Credinţa este dragoste. Dumnezeu răspunde dragostei pentru că El este Dragoste. Dragoste pentru Dumnezeu, Carele Dragoste este.

Credinţa, nădejdea şi dragostea. Trăind în credinţă, dobândim nădejde. Începem să vedem acest Dumnezeu nevăzut. Începi să te porţi potrivit cu credinţa ta şi cu ceea ce te-a făcut să ai credinţă. Încet, au loc una-două „coincidenţe”, şi ceva s’a petrecut: începi să înţelegi că acest Dumnezeu, Care nu există, lucrează ca şi cum ar fi; credinţa creşte, şi de acum începem să avem nădejde. Ce este nădejdea? Poate nu voi muri; poate Dumnezeu mă iubeşte chiar dacă-s păcătos. Şi, în această nădejde, nevoinţa noastră înspre Dumnezeu devine mai puternică, pentru că acum nădăjduim. Am văzut că credinţa poate transcende moartea; acum nu numai că simţim ceva pentru că avem nădejde, putem alerga mai iute, nu mai ducem nici o povară. Nădejdea ne-a dus undeva. Acest „undeva” este dragostea, şi dragostea este desăvârşirea. Călătoria vieţii noastre este un drum al lipsei, al neîmplinirii. Sântem încă pe acest drum, însă sfârşitul drumului, când ne-am maturizat, trebuie să fie când am dobândit de la Dumnezeu, din harul dumnezeiesc, îndeajuns din gustul dragostei, când ne naştem din nou în cealaltă viaţă, care nu-i atât de „altceva” pe cât am crede, fiindcă nu avem cercare. Însă cei ce au cercare îşi dau seama că nu e „altceva”, e Dumnezeu. Trebuie să fim în Dumnezeu. Trebuie însă să intrăm în Dumnezeu încă din viaţa asta. Întregul înţeles al vieţii noastre e să aflăm calea către acea călătorie, drumul spre vecĭnicíe, să ne pocăim, să scăpăm de moarte, de această minciună, o naştere care nu naşte niciodată, o existenţă care nu există. Ăsta-i scopul vieţii noastre: să scăpăm de minciuna aceasta, când ne naştem din nou. De ce nu există moarte pentru cel ce trece la cealaltă viaţă? E nevoie să ajungem acolo ca să simţim locul ăsta diferit şi să părăsim lumea asta, în care iubim oameni – şi e anevoie să părăsim oamenii pe care-i iubim, dar e doar vremelnic, îi vom vedea din nou. Stareţii nu ne-au părăsit, când se duc în viaţa cealaltă ei ne văd pe toţi, se roagă, ne vom întâlni din nou; mulţi dintre noi i-au întâlnit într’o măsură anume. Cum zicea Sfântul Siluan, ei ne văd vieţile, ei sânt precum Dumnezeu. Nu e o desăvârşire; aşteaptă încă învierea morţilor. Ce e învierea? Este învierea trupurilor din pământ. Cum? Dumnezeu aduce înapoi la viaţă leşurile noastre. Ce cântăm de fiecare dată când îngropăm trupurile celor dragi? Spunem: „Al Domnului este pământul şi plinirea lui”. Care-i împlinirea pământului? Să-l hrănim cu oasele noastre. Pământul e de nici un folos lui Dumnezeu, El n’are nevoie să mănânce salată. Pentru Dumnezeu, noi sântem pământul şi, aşa cum un om îngroapă comori în pământ ca să le ferească de hoţi, şi Dumnezeu face ceva asemănător – vedem când i-a zis lui Adam: „În pământ vei merge” şi pământul l-a acoperit, acel pământ din care-i plăzmuise trupul. Oasele noastre cele păcătoase sânt comori pentru Dumnezeu, pe care le ascunde sub pământ până în ziua învierii; ne vom bucura cu o bucurie pe care acum nu ne-o putem închipui; dea-ne Domnul măcar nădejdea ei!

Vedem călătoriile marilor Părinţi Siluan şi Sofronie. Sfântul Siluan l-a întrebat pe Dumnezeu: „Pentru ce dracii nu mă lasă să mă rog Ţie cu minte curată?” Şi Dumnezeu i-a spus: „Cei mândri suferă de la draci”; se ruga de cincisprezece ani şi ăsta a fost singurul răspuns de la Dumnezeu după cincisprezece ani. I-a zis lui Dumnezeu: „Sufletul meu a văzut că eşti milostiv, învaţă-mă ce să fac”. Dumnezeu zice: „Spui că sânt milostiv şi că sufletul tău m’a cunoscut, încrede-te mie, ai nădejde”. E o călătorie în care trebuie să te încrezi lui Dumnezeu. Siluan a făcut-o şi a început să se roage şi să cânte că va sta acolo, în întuneric, pe veci; a zis: „Mintea mi s’a curăţit de draci şi de gânduri păcătoase”.

Gândurile păcătoase vin de la duhuri – duhuri bune şi duhuri rele. Dumnezeu i-a zis să aibă credinţă în El chiar şi-n iad. Sfântul Siluan a făcut aşa, iar Sfântul Duh mărturisea inimii sale şi el s’a mântuit. A parcurs drumul vieţii până la sfârşit şi a avut un singur lucru de biruit – mândria sa – iar Dumnezeu i-a descoperit cum să o facă.

Să nu ne socotim a fi asemenea Stareţului; nu e la măsura noastră. Să ne închipuim cu Dumnezeu în iad şi să nu deznădăjduim – nu-i asta calea, năluciri ale mândriei. Stareţul zicea că mulţi au încercat să trăiască aşa şi au sfârşit prin a înnebuni. Dar Stareţul spunea că am ajuns poate într’o epocă în care oamenii se pot mântui doar cu nădejdea în vreme de necaz. Lumea asta n’are nădejde: nu ştim ce-i nădejdea adevărată decât dacă avem dumnezeiescul har; din pântecele maicii noastre cunoaştem doar suferinţă; suferinţa de a nu putea privi către învierea mea, măcar să am o nădejde că poate Dumnezeu se va milostivi şi poate şi eu mă voi mântui – dar nu mă văd înviat. Lucrurile s’au înrăutăţit cu omenirea după Primul Război Mondial. Nu putem vedea nădejde pentru că suferinţa e în pielea noastră. În lumea asta fără nădejde, singurul lucru pe care-l pot spune multora e să aibă nădejde, Dumnezeu e atotputernic şi ne iubeşte; însă văd altceva, ceva în cuvintele Sfântul Siluan mai aproape de măsura noastră, ceva ce putem înţelege; în toate greutăţile vieţii să ne amintim acest cuvânt: asta nu-i încă lumea suferinţei (necredinţei). La măsura noastră, trăim uneori în iad – poate Dumnezeu e mai aproape de noi? În viaţă toţi trăim iadul, toţi ne simţim pierduţi, însă Dumnezeu e atunci mai aproape de noi, aşa că ne putem folosi de vremurile de necaz şi să-L aflăm acolo pe Dumnezeu. Nu vă pot spune cum, vă spun doar un lucru pe care l-am văzut în viaţa mea şi a altora. Ce este iadul? Iadul e păcatul. Când sântem în iad, Dumnezeu e mai aproape de noi. De ce? De fiecare dată când păcătuim, nu-i ceva nou; sânt păcătos, e în firea mea; apoi, dacă accept că sânt păcătos, încep să intru în adevăr; dacă cred asta cu cugetul meu, că-s păcătos şi-s departe de Dumnezeu, nimic nu mă poate aduce mai aproape de El; dacă acceptăm asta, atunci Dumnezeu, Care e Adevărul, este lângă noi şi ne putem simţi învierea, pentru că Dumnezeu S’a apropiat de noi.

A venit odată la mine un copil să se spovedească, cu frică: copilul făcuse ceva mărunt, dar pe care-l vedea ca fiind foarte mare. I-am citit rugăciunea, avea vreo şapte ani, şi a fost atât de fericit după rugăciune că a fugit din biserică şi mi-a spus: „Părinte, acum pot să fug – nu doar să fug, ci să zbor!” Ce taină – chiar şi în necaz a avut îndeajunsă credinţă ca să creadă că trebuie să se spovedească! Înţelegea că e păcătos şi accepta asta, că ăsta-i adevărul, că sânt al iadului, nu poate fi milă pentru mine din pricina păcătoşeniei – însă pentru noi adevărul are un nume: este Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu e Adevărul. Nu noi sântem aproape de Dumnezeu. Dumnezeu e aproape de noi. Mântuirea e lucrarea lui Dumnezeu, nu a omului. Dumnezeu face toată treaba grea, noi trebui doar să alegem. Sânt păcătos: am un gând rău şi ştiu că e rău; văd că nu pot avea binele şi nu pot fi binele. Apoi, îi zic ceva lui Dumnezeu şi Dumnezeu îmi va arăta cum să fac alt pas pe drumul ăsta.

Undeva se zice: pentru om, să-şi vadă păcatul este începutul vederii adevărului – a început să vadă. Mulţi văd la spovedanie: văd că sânt aşa rău; important e să poţi vedea păcatul ăsta. Să-l vezi, şi să respingi răul şi să alegi binele – chiar dacă nu-l poţi dobândi, caută cu nădejde spre el; să te rogi pentru bine, asta-i rugăciunea. Asta-i alegerea omului, binele; aşa că să-şi spovedească păcatele înseamnă că respinge răul; nu poate scăpa de el, dar vrea binele pe care nu-l face şi nu vrea răul pe care-l face. E însă o putere în mine care mă sileşte să fac răul pe care nu-l vreau; dar lucrul mare e că nu vreau răul, ci vreau cuvântul lui Dumnezeu.

La sfârşit, am vrut să spun următoarele: sânt trei perioade în viaţa omului – timpul din lăuntrul pântecelui mamei, timpul pe care-l petrecem acum şi vécĭnicia. În pântecele mamei, celulele cresc până se maturizează şi pot veni pe lumea asta. Viaţa noastră încă nu-i viaţă, e un soi de „răstimp de gestaţie”, până ce ne naştem din nou în lumea cealaltă. Maica noastră duhovnicească este Biserica. Sântem în pântecele Bisericii, dar nu ştim care-i adevărata lume, ca un făt ce nu ştie că-i în pântecele mamei până ce se naşte. Creşterea noastră în acest pântece se face cu poruncile lui Dumnezeu; adăugăm celule duhovniceşti la duhurile noastre; când ne naştem din nou, vom ieşi din trupul acesta, care se va duce în pământ, dar sufletul va trăi. Sufletul e un trup duhovnicesc. Până ne vom dobândi din nou trupurile şi vom trăi întreg, vom avea trupul acesta duhovnicesc, o condiţie în care putem trăi în lumea asta. Şi care-i condiţia? Dragostea. Ea le cuprinde pe toate – văz, auz, totul pentru lumea asta. Venim aşadar în lumea asta, mediul nostru din pântece era apa, venim la aer, care-i ca un lichid, dar mai uşor, respirăm aer, am trecut de la apă la aer, de la întunericul pântecelui matern la lumină. Vedeţi, există o logică. Mare lucru este acum cuvântul Sfântului Siluan, să ne ţinem de aceasta ca de-o ancoră a nădejdii: dragostea lui Dumnezeu este în aşa chip că nu poate părăsi, El n’a părăsit pe nimeni, niciodată; cei pierduţi l-au părăsit pe Dumnezeu, dar Dumnezeu n’a părăsit pe nimeni, niciodată. E o ancoră a dragostei. Dragostea lui Dumnezeu nu se schimbă, nu se poate schimba, dragostea Sa nu poate părăsi, în cele mai apăsătoare clipe Dumnezeu e lângă noi, şi nădăjduim ca Dumnezeu să ne dea în orice împrejurare cuvintele tainice de care avem nevoie. Nădăjduiesc să descoperim că în aceste împrejurări Dumnezeu e mai aproape de noi decât atunci când sântem fericiţi.

Aşa că vă rog să nădăjduiţi pentru mine, şi eu nădăjduiesc pentru voi în puterea rugăciunii. Şi ne vom continua drumul, uneori ne vom despărţi, nu ştiu când se va duce următorul. Moartea e tragică, dar nu are în ea tragedie. Dumnezeu e atotputernic şi ăsta-i lucrul delicat în ce-l priveşte. Dumnezeu să vă ajute pe toţi în necazurile voastre şi să vă îmbucure, şi nădăjduim să fim împreună toţi acolo, la poarta Raiului, să trăim viaţa cea vécĭnică.

Trad.: R.H.

Saturday, 23 October 2010

23-24 Octombrie, Cardiff

Doamne ajuta,

Dorim sa va reamintim ca Parohia noastra va fi gazda a doua
evenimente, in zilele de 23 si 24 octombrie sub egida NEPSIS. Având un
mesaj de păstrare vie a credinței noastre în rândul celor tineri,
asociația NEPSIS s-a constituit în noiembrie 1999 la inițiativa
Î.P.S.părintelui nostru Mitropolit Iosif. Asociația se bucură de
filiale și în Franța, Spania, Italia și Belgia. Numele acesteia
provine din limba greacă și înseamnă „trezvie”, o atenție
duhovnicească permanentă.

Va fi alaturi de noi Parintele Arhimandrit Kyril Jenner de la Biserica
Ortodoxa "Nasterea Maicii Domnului" din Bristol. Parintele va sustine
conferinta intitulata "Raul, Suferintele si Dragostea lui Dumnezeu".
Deasemeni, Parintele Kyril Jenner va sluji alaturi de Parintele Sorin
Chirila slujba de Vecernie din dupa-amiaza zilei de Sambata. Daca
aveti posibilitatea sa participati, ne-ar bucura daca ati putea ajunge
in jurul orelor 16.30 - 16.45 pentru slujba vecerniei estimata sa
inceapa la ora 17.00.

Duminica dupa Sfanta Liturghie va invitam la o dupa amiaza folk
intitulata “Dor de tara”. Atasat gasiti programul detaliat al
evenimentelor desfasurate in perioada 23-24 Octombrie 2010.

Pentru cei ce nu sunt inca familiari cu locatia bisericii, aceasta
este adresa:

Pentre Gardens, Grangetown, CF11 6QX - Saint Samson and Dyfrig.
Telefon de contact - Parintele Sorin Chirila - 07513035395.
Email de contact - consiliulparohial@bisericaortodoxacardiff.co.uk

Daca simtiti nevoia ca la dupa-amiaza folk sa serviti si mancare
romaneasca, parte din enoriasii nostri s-au angajat sa pregateasca de-
ale gurii. Daca doriti sa aduceti si dumneavoastra ceva specific zonei
de unde proveniti, primim cu bucurie.

Programul evenimentelor:

23 Octombrie
17.00 - 17.45 Vecernia
18.00 - 20.00 Conferinta "Raul, suferinta si iubirea lui Dumnezeu" sustinuta de Parintele Arhimandrit Kyrill
Jenner

24 Octombrie
11.15 Sfanta Liturghie
14.00 - 16.00 Dupa-amiaza folk "Dor de tara"


Consiliul Parohial al Bisericii Tuturor Sfintilor Cardiff

Noua lista de email pentru scoala romaneasca din Birmingham

Dragi romani,

Am creat acum noua lista de email pentru scoala romaneasca: scoalabirmingham@yahoogroups.co.uk

Cei care doresc sa se inscrie pe aceasta lista o pot face trimitand un mesaj le aceasta adresa:

scoalabirmingham-subscribe@yahoogroups.co.uk

sau online:

http://uk.groups.yahoo.com/group/scoalabirmingham/

Rugam pe toti cei interesati sa se inscrie si sa conduca discutiile organizatorice pe acest forum.

Doamne ajuta.

Pr. Mihai

==================================================

Fr. Mihai-Razvan Novacovschi

rnovacovschi@hotmail.com

Tel: 07890 996889

Parohia Ortodoxa Romana 'Sf. Apostol Andrei', Birmingham-West Midlands

Romanian Orthodox Parish 'St. Andrew the Apostle', Birmingham-West Midlands

Maillist: parohiabirmingham@yahoogroups.co.uk

Website: www.parohiabirmingham.org.uk

St. Francis Hall, University of Birmingham Chaplaincy

Opposite no 100, Edgbaston Park Road, Birmingham B15 2UD

Saturday, 2 October 2010

DACIA CINE SUNTEM NOI? articol de Dr. Napoleon Săvescu

M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o
societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care
refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu
sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută
un adevăr absolut. Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi
de limba română:

- Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul ştie
răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la
lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).
Urmează altă întrebare:
- Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă profesorul
va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:

- Soldaţii "romani" chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba
latină ? Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi "romani"
vorbeau orice limbă numai latina nu!
Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale
imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi,
Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre,
Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei,
Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi
Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul
Africii (C.C.Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).

Şi ultima întrebare:

- Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia
Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină , de la nişte
soldaţi "romani" care nici ei nu o vorbeau?

Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi promovează
valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de înaintaşii lor, găsim
opinia unor astfel de "adevăraţi români", care, nici mai mult, nici mai puţin,
spun despre formarea poporului daco-român: "soldaţii romani au adus femeile şi
fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau
numai limba latină de la tatăl lor, soldatul "roman"...

Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug şi de
pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la sute şi sute de
kilometri depărtare ca să fie "fecundate" de soldaţii "romani"?

După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi "curve", ba chiar şi mute,
nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor lor! Cât despre
noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât "copii din flori" apăruţi
dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine daco-gete, la care
masculii autohtoni priveau cu "mândrie", aşteptând apariţia "sâmburilor" noului
popor şi grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua
limbă, limba latină , când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite ale
soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii romani
năvălitori ce le-au înjosit căminele…

La Centrul Cultural Român [din New York ], pe data de 26 octombrie 1999, am
aflat de la o altă somitate, de origine română, prof.dr. în arheologie Ioan
Pisso, că dacii au învăţat latina , de la romani, prin băile de la Sarmisegetuza
lui Traian! De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fără haine pe ei?

Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre bărbaţii
daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are voie să facă o
astfel de afirmaţie decât dacă...

De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din "doi bărbaţi cu... braţe tari"!
Astfel de declaraţii "istorice" te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român
nu!

Domnilor , Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14% şi pentru
o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a
fost călcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut că într-o aşa de
scurtă perioadă istorică, dacii să fi învăţat latina , fără ca pe 86% din
teritoriul lor să-i fi întâlnit pe soldaţii romani. Dar dacă nu de la romani au
învăţat dacii latina , atunci de la cine? - se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai
lui Traian?

Herodot ne spune că cel mai numeros neam din lume după indieni erau tracii. Dio
Casius ne spune şi el: "să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele
dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar Tracii au fost Daci".
Faptul că dacii vorbeau " latina vulgară", este "un secret" pe care nu-l ştiu
numai cei ce refuză să-l ştie.

"Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit
tălmaci, afirmă Densuşianu şi asta schimbă totul. Deci dacii şi romanii vorbeau
aceeaşi limbă!" Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de
omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să vedem cum şi noţiunile noastre
despre istoria poporului daco-român pot evolua. Când nu de mult s-a publicat
teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la
concluzia că "prima femeie" a apărut în sud-estul Africii.

Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în Peninsula
Balcanică. Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la
Universitatea din Los Angeles , California , a început să vorbească despre
spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a
început să existe, am fost plăcut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii
noştri să reacţioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când
profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în partea "The Indo-European heritage",
apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers , 325 West Jack son Boulevard, Chicago ,
Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5
î.d.H., care-şi avea locul în centrul României de azi, să nu fim mândri? Când
studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în
Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc
nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu. Studii
impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain
reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de
ani.

Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai mult nici
mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe, locul unde acum
44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam… Când am scris "Epopeea
Poporului Carpato-dunărean" şi volumele "Noi nu suntem urmaşii Romei", "În
căutarea istoriei pierdute" şi "Călătorie în Dacia - ţara Zeilor", m-am bazat pe
astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei
Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford , Anglia ,
căruia i se publica, în anul 1993, la Barnes&Noble Books, New York , "The
History of Civilization" , "The Aryans". El explorează într-un mod fascinant
originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile 176-177
publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii; şi
minune mare, spaţial Carpatodunărean este cel vizat! Când roata, plugul, jugul,
căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul
nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe
teritoriul nostru, la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe
acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din
peninsulă devenea insulă - 6,500 î.d.H., (vezi John North, "A new interpretation
of prehistoric man and the cosmos", 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue
of Americas , New York , 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei
pentru care aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe
care îl ocupa ţara noastră, te decepţionează!


Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti, hotel
Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac ne vorbea
despre "Codex Rohonczy", o cronică daco-românească, însumând 448 pagini, scrisă
în limba română arhaică, "latina vulgara", cu alfabet geto-dac. Pe fiecare
pagină se aflau scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de
miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase.
Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în
sus. Descoperim că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se
exercita în limba "latina vulgară", chiar până în secolele XIIXIII, când s-a
trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă. Codexul cuprinde mai
multe texte, ca "Jurământul tinerilor vlahi", diferite discursuri rostite în
fata ostaşilor vlahi, înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri,
o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii
1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit
de note muzicale etc. Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, domnul
profesor doctor în istorie Augustin Deac: "de ce institutele de specialitate ale
Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document
istoric, scris în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic
existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?" Dar, după
orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca acest diamant
să nu se fi descoperit. Academia Română ar fi trebuit să organizeze o mare
sesiune ştiinţifică, cu caracter nu numai naţional, cât mai ales internaţional.
Dar şi ei, la fel ca şi "românii adevăraţi", vajnici urmaşi ai lui Traian, vor
să arate omenirii ce înseamnă să fii umil şi să-ţi dispreţuieşti strămoşii,
trecutul şi neamul...

Faptul că NOI, Românii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum
o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nicidecum
să căutam contra argumente, precum cei lipsiţi de înţelepciune care îşi taie cu
sârg craca de sub picioare...

Cu deosebită stimă,
Dr. Napoleon Săvescu,
Fondator & Preşedinte al "Dacia Revival International Society" of New York

Cuvantul Saptamanii

Iertare pt link-ul dat la Cuvantul Saptamanii.

Cel postat initial apartine paginii web in general si nu blogului.

Pentru a accesa blogul mergeti la rubrica ANUNTURI sau urmati direct link-ul:

http://sfmacarie.blogspot.com/2010/09/cuviosul-sofronie-cum-vorbeste-dumnezeu.html

Fr. Constantin Popescu
================================================
Romanian Orthodox Parish of "St. Makarios the Great"
Stocksbank Road, Mirfield, West Yorkshire, WF14 0BN
Tel: 01785 212247; Email: fr.constantin.popescu@gmail.com
www.sfmacarie.org
================================================

Sunday, 19 September 2010

Cuvantul Saptamanii

Cuvantul Saptamanii a fost postat pe blog la adresa:

http://sfmacarie.blogspot.com/2010/09/cuvantul-saptamanii_16.html
--

Fr. Constantin Popescu
================================================
Romanian Orthodox Parish of "St. Makarios the Great"
Stocksbank Road, Mirfield, West Yorkshire, WF14 0BN
Tel: 01785 212247; Email: fr.constantin.popescu@gmail.com
www.sfmacarie.org
================================================

Sunday, 1 August 2010

SATURDAY CLUB

Romanca” Society is inviting you to take part in a new initiative called "Saturday Club Project”.
We would like to promote a way of social integration of the young members of our community by preserving our cultural identity in the British multicultural society.
We would like the new generation to be able to learn and speak Romanian language as well as English, and especially to introduce and promote the Romanian traditions within the English society.
This project addresses to parents with children aged 4 years old and above.
We will learn, with a Romanian qualified teacher, to write correctly in Romanian, what poems Mihai Eminescu wrote, what pickles Ion Creanga did, from where does the Danube spring and how were the Romanian Principalities united. We will all learn about specifics traditions from different areas of our country and we will keep in touch with those at home to always know what our Romanians are doing and to tell them what we are doing.
We will all going to sing in one voice with the Romanians from home 'Desteapta-te Romane' and pray at the beginning of the day for God to look after us at every step. Together we will grow spiritually and culturally in the English society and we will learn to adapt to a modern lifestyles, enjoying as well our cultural and linguistic identity as Romanians.
We will learn about the English traditions and Romanian traditions and above all we will learn to live together keeping the motherland in our hearts.

If you like to know how to take part in this project as a parent or as volunteer please contact the Project Coordinator Raluca Milodin on mobile 07593033445 or e-mail rallu_13@yahoo.com.

We are looking forward to hear from you.
Ionela Flood, Chair, “Romanca” Society . http:/aupairclub.blogspot.com/, www.romanca.co.uk